Marți, 7 iunie 2016, începând cu ora 18.30, la Art Georgies - Gallery, tea & coffee, pe bld. Stefan cel Mare, va avea loc o nouă întâlnire în cadrul serilor Dor de Familie organizate de Asociația Familia Tradițională, cu titlul INVITAȚIE LA ONESTITATE.

Vom cunoaște de această dată familia Radu și Carmen Răileanu, grafician, respectiv profesoară de arte vizuale, părinți a doi copii, oameni cu un parcurs foarte interesant în cei 17 ani de căsnicie.

Invitat să transmită un gând celor care vor veni să îi cunoască, Radu ne-a scris:

”Structura familiei tradiționale creștine derivă din biserica creștină, ambele funcționând după aceleași principii și având ca scop desăvârșirea omului prin dragoste înțeleasă ca dragoste hristică. Acceptând că orice familie este compusă din oameni imperfecți, după 17 ani de căsnicie, credem că această dragoste hristică, manifestată în familie prin împlinirea poruncilor lui Hristos, este singura ce poate împlini într-un mod profund echilibrat și deplin căutările unui suflet.”

Radu și Carmen sunt ei înșiși un exemplu de oameni care nu se mulțumesc cu puțin, care nu iau lucrurile așa cum vin, ci au căutări cărora le dau curs indiferent de cât de mult au de pierdut. ”Căutări oneste”, ”curajul asumării”, ”credință vie” – iată câteva expresii care vorbesc despre familia Răileanu.

Ne dorim ca dialogul cu ei și cu voi, cei care veți fi marți alături de ei, să fie pentru noi toți o ”invitație la onestitate” față de noi înșine, o invitație la a asculta adâncul din noi și la a ne lărgi inima, la a ieși din confort și la a accepta să pierdem pentru a câștiga cele după care însetează sufletul nostru.

Pentru detalii, vizitați https://www.facebook.com/Dor-de-Familie sau https://www.facebook.com/Asociația-Familia-Tradițională.

Dat fiind faptul că gazda noastră este cafeneaua Art Georgies, care ne pune la dispoziție cu generozitate un cadru intim și plăcut, înscrierea presupune asumarea unei consumații de minim 10 lei de persoană.
Vă așteptăm cu drag!