Stephen Holley, fost preot baptist, a renunţat definitiv la traiul din Statele Unite ale Americii şi s-a mutat la Iaşi, cucerit de ortodoxie. Slujeşte de la începutul anului 2014 la parohia Sfântul Haralambie.

Povestea lui poate constitui subiect pentru un scenariu de film. A intrat pentru prima dată într-o biserică la vârsta de 20 de ani, la prima întâlnire cu femeia vieţii lui, Mary Patty, cu care este căsătorit şi acum. Şi-a descoperit credinţa în Dumnezeu un an mai târziu, în timp ce îşi servea ţara în armata Statelor Unite ale Americii. Prima dată a luptat, pentru un an, în Vietnam, la 21 de ani, făcând parte dintr-un batalion al aviaţiei militare. Apoi a fost detaşat pentru încă un an în Alaska. Atunci a ţinut pentru prima dată o slujbă la o capelă, după ce preotul şi diaconul rămăseseră înzăpeziţi. Întors din armată, Stephen Holley a studiat Teologia baptistă la facultate şi a făcut două masterate. A ajuns preot baptist în 1976. A slujit 20 de ani, iar apoi a avut un conflict cu şeful Bisericii Baptiste, având viziuni diferite asupra credinţei. În 1996, a descoperit religia ortodoxă, iar la distanţă de trei săptămâni după ce a asistat la prima slujbă, s-a convertit la ortodoxie împreună cu soţia sa. Ulterior a început să predice ca diacon la o biserică din California, în paralel el predându-le studenţilor la Teologie cursuri de consiliere premaritală. 

Preotul american a venit pentru prima dată în România în 2010, pentru şase săptămâni, ca misionar, mergând la Iaşi şi la Cluj. 

”Când am găsit Biserica Ortodoxă şi am aflat credinţa acesteia, mi-am dat seama că eu eram ortodox de ani de zile, doar că nu ştiam să îmi spun aşa.

M-am îndrăgostit de oameni, de cultură şi de România, dar trebuia să îmi mai conving şi soţia. Duhul lui Dumnezeu a lucrat în noi amândoi şi ne-am dat seama că era dorinţa lui Dumnezeu să venim aici.

Una dintre problemele majore aici, în România, este, din nefericire, alcoolul. Acesta distruge nu numai vieţi, ci şi căsnicii. În afară de aceasta, cea mai mare problemă este că tinerii, când se căsătoresc, nu fac consiliere premaritală. Şi sunt literalmente doi străini care fiecare pretind că sunt altcineva decât în realitate pentru a obţine aprobarea celuilalt. Odată căsătoriţi, redevin cei care sunt cu adevărat. După terminarea ceremoniei, adesea cei doi miri se trezesc a doua zi alături de o persoană pe care nu au cunoscut-o niciodată.

Treaba consilierului premarital este să arate tinerilor adevărul despre cine este fiecare dintre ei şi să le permită să devină transparenţi unul pentru celălalt. Să îi conștientizeze că, dacă există lucruri nocive pentru căsătorie în bagajele cu care vin în relaţie – lucrurile moştenite din familie şi din felul în care au fost crescuţi –, atunci trebuie să renunțe la ele. Şi să păstreze acele lucruri care îi pot ajuta în căsnicie.

O altă mare problemă pe care am detectat-o este că tinerii căsătoriți continuă să locuiască cu părinţii după căsătorie. Scriptura e foarte clară: „Bărbatul va părăsi pe mama sa şi pe tatăl său şi se va alipi de soţia sa şi amândoi vor deveni un trup”. Dar adesea soţul şi soţia rămân încă dependenţi de părinţii lor, ceea ce înseamnă că nu pot deveni una, aşa cum se spune că ar trebui. Iar aceasta creează multe probleme în relaţia lor.

Cel mai important sfat pentru tinerii care vor să se căsătorească este să caute un specialist cu calificare în domeniul consilierii premaritale şi să facă consiliere cel puţin şase luni înainte de nuntă. Să se uite la sine aşa cum îi vede Dumnezeu şi să nu pretindă şi să nu se prefacă a fi altcineva decât sunt pentru a prinde în laţ persoana pe care li se pare că o iubesc.

Alt sfat este să scruteze ceea ce ei înţeleg prin „iubire”. Fiindcă majoritatea oamenilor – tineri sau bătrâni – nu înţeleg cu adevărat ce este iubirea aşa cum reiese ea din Sfânta Scriptură şi din realităţile vieţii.

Una dintre primele întrebări pe care le pun unui cuplu la consiliere este: „De ce vreţi să vă căsătoriţi?”

Marea majoritate a răspunsurilor sună cam aşa: „Fiindcă ne iubim”. Atunci le spun: „Acesta este cel mai prost motiv de căsătorie posibil!”. Asta îi şochează. Dar, din clipa respectivă, odată ce le-am captat atenţia, pot începe să dezvolt conceptul cu privire la adevărata natură a dragostei şi încep să îi fac să înţeleagă că ceea ce este între ei s-ar putea să nu fie ceea ce e cu adevărat iubirea şi s-ar putea chiar să fie doar ceva superficial, care nu rezistă la crizele care apar într-o relaţie.”

Vă așteptăm cu drag să aflăm mai multe despre familia pr. Steven!

Participarea presupune asumarea unei consumații de min. 10 lei.