El a făcut o analogie cu expresia din epoca memorandiștilor care spuneau că „existența unui popor nu se demonstrează, ci se afirmă” și a explicat că la fel, „normalitatea ar trebui să nu fie demonstrabilă, ci doar să o afirmi”. „Iată, însă, că suntem în situația în care trebuie să votăm, să o reconfirmăm. Și asta nu în condiții de prigoană, nu între patru pereți”, a subliniat istoricul făcând referire la perioada comunistă. „Avem libertatea de a folosi instrumentele libertății”, a adăugat Radu Preda.

Radu Preda a spus că, prin participarea la Referendumul din 6-7 octombrie, „vom da un semnal că România nu poate fi condusă de o elită (…) care vrea să ne impună anormalitatea”. „Nu judecăm pe nimeni”, a subliniat teologul și istoricul Radu Preda. „Nu facem vânătoare de vrăjitoare, nu suntem împotriva celor care într-un fel sau altul au alte opțiuni, pentru că știm, empatizăm, mulți dintre ei sunt nefericiți”.

„Trebuie să ne rugăm pentru ei. N-am făcut-o prea mult în acești ani poate. Și poate de aceea s-au învrăjbit fronturile atât de tare, încât am ajuns la această situație aparent absurdă de a vota pentru lucruri normale”, a conchis Radu Preda.

Sursa: basilica.ro